Si-a suflecat manecile pana la cot (fara diacritice)

De cateva zile ma tot gandesc cum sa scriu ultimul post si sa abandonez proiectul asta. Sau sa continui, pentru ca pe internet oricum intru si pierd vremea.

O ceainarie are un site pe care nu a scris nimic. Foarte frumos si util. Si mai ales, m-a convins sa trec pe la ei, pentru ca au avut grija de mine, de viitorul lor client. Nu mi-am mai stricat ochii pe tot felul de prostii inutile, am admirat o pagina de un alb imaculat (daca nu e imaculat, poate ca ar trebui sa-ti mai cureti monitorul din cand in cand) si am aflat exact ceea ce trebuia. Locul. De la baiatul asta am aflat ce ar trebui sa fac ca sa castig bani cu ajutorul blogului. Dar nu ma intereseaza, din nefericire. Totusi el scrie lucruri interesante. Si mi-a trimis Bogdan chestia asta. Ca Romania ar putea avea bomba atomica, mai nou i se spune “arma nucleara” (cred ca au mai invatat si gazetarii astia ceva, ca treaba vine de la nucleu). Dar un atom are un singur nucleu. In fine, Romania are multe (uraniu bun, apa grea buna si cateva reactoare bune, filiera PHWR Candu si un Triga la Pitesti – sigur, astea sunt informatii civile). De aici la bombe mai e drum lung. Si un centru de cercetare “Nuclearo-Bacteorologico-Chimică” poate sa studieze niste celule amarate, avand in vedere ca si ele au nucleu. De unde si termenul “nuclear”. Dar in combinatie cu “explozie” e suficient cat sa isterizeze vreun rus de pe forum.msk. Sa nu uitam totusi de conspiratia 666, ea conteaza.

Veneam de la Verona Porta Nouva (da, Razvane, de data asta chiar e orasul italian, nu strada de langa Carturesti) si ma leganam in trenul meu spre Bologna Centrale (au o obsesie cu statuile si monumentele astia). Cum ma leganam frumos si aveam ceva oboseala adunata de pe 31 decembrie (plimbarea asta era pe 1) si mai ales umezeala si frig din Venetia (apropo, asta mi s-a parut a fi o mare vitrina, un mare magazin) m-am gandit sa adorm. Zis si facut. Pana aici suna ca o poveste de Creanga, ceva. Numai bine. M-am trezit la un moment dat miscandu-mi membrele alea mai apropiate de pamant spre o toaleta (ca astia nu au gauri imputite, ca noi). E drept ca mergeam cu un EuroStar. Dar personalele lor (treni regionale) au wcul ca la rapidele noastre. In fine. Foarte interesant ce scriu. Un wc in stanga, unul in dreapta. Pe ala din dreapta scria Fuori Servizio. Stiam eu ca-i ceva nasol, n-am intrat. In stanga, totul bine si frumos. Cand sa ies, tanti controloarea descuie usa cu cheia speciala si da sa intre peste mine (ca eu incuiasem). Se uita la mine stupefiata (sau mirata) si ma intreaba ceva de mama in italiana. Eu ii raspund ceva de mama in romana. Ca mi-era somn si nu ma durea pe mine de pretentiile ei. Vede ca nu merge si incearca in engleza. Acolo mai percutez si eu ceva si ne intelegem. Da, tanti, am bilet. Sarumana. Cand ma asez pe locul meu vad ca pe usa era un semn de “femei”. Si daca eram scotian? De ce nu scrie domnule clar, femei, women, sau cum le-o fi spunand italienii la consoartele lor?

Asa e, studiez Energetica Nucleara in timpul liber, fac si deplasari in Magurele cand e cazul.

Scrisoare deschisa, catre ultimul cititor

As fi vrut sa scriu un paragraf despre retele sociale virtuale, dar m-am razgandit. Despre statul in casa timp de mai multe zile, pe viitor. E un subiect de actualitate pentru mine.

Zilele astea am revazut Dune si Zelig cu Ana si citesc din “Lupul de stepa” (o voi termina curand), “Valea Macrisului” si ceva de psihologia cuplului (nu-i dau titlul, ca mi se pare siropos). M-am uitat peste operele prietenului meu, Adi Palatkas si la cele ale lui Florin Puscas, precum si alte surse de folclor YouTube. Chestia aia care nu-i place lu’ Vlad. Am citit operele unor rebeli foarte apreciati de prin “blogosfera” (n-are sens sa le dau nume si link) si mi-am amintit ca si eu m-am autointitulat rebel mai demult. Nu mai e cazul, nu vreau sa ma asociez cu ceea ce se pare ca inseamna “rebel”, mai ales pe internet. Homemade mai fac un concurs. Nimic interesant pana acum. Dar, blogul asta imi place, e interesant. Mi-a salvat articolul, altfel ar fi fost o mare barbologie, ca de obicei.

As fi continuat sa scriu zilnic daca as fi vazut (in statistici) ca exista o cerere reala pentru asa ceva. Dar cum intr-o zi am 100 de vizite, in alta 20, fara ca eu sa fac nimic, etc, mi-am dat seama ca nu e problema daca ma latesc in timp. Al doilea motiv ar fi ca am anumite sarcini de indeplinit (cine nu are?) si petreceam destul de mult timp (zilnic) cu proiectul asta. Si-a dovedit utilitatea, dar trebuie sa trec la urmatoarea etapa. Nu-i vorba de grija fata de cititori, e un reper pentru mine, sau cum ar spune Razvan, un milestone. Cu alte cuvinte, ma duc acum sa-mi spal chilotii sau alte asemenea activitati importante din viata unui om si care nu pot fi amanate ori ocolite.

O piesa de teatru sau mai degraba un talk show (cu accent pe show) despre potentialul meu ca om. Daca poti, trebuie sa faci. Ziua mea s-a schimbat enorm dupa o discutie cu Adi.

Gadilatul, sport national, fara taguri

Dedicatiile astea ale mele tot pentru Sfantu’ Valentin au ramas, iar cei care le cauta in continuare le vor primi la Sfantu’ Asteapta. Dar de ce sa ne descurajam, nici n-a trecut Dragobetele…

Mi-a trimis un coleg asta. N-as fi mentionat-o, dar ma incanta ideea de muzical. Sa va uitati pana la final. Mi-a zis Marius ca a aparut la Zoso (cred ca era normal) si am ajuns la asta. Merita citit. Din aceeasi categorie, a aparut numarul 2 din revista (sau ce-o fi) SAS Mania. M-a anuntat Emil. Chiar si Bogdan mi-a dat ceva despre tiganii unguri zisi romani si violatori, care scapa basma curata de fiecare data. Ca si individul asta. Politically corecti si ne ducem de rapa ca broasca aia care fierbe de vie. Oricum, articolul e induiosator, scris ireprosabil (poate ma crede cineva…). Mi-am stricat ochii si pe ceva proiect cu metroul greu si de-acolo am nimerit la niste poze reusite (zice expertul din mine). Si un site caruia nu i-am dat de capat inca. Apropo, nu vi se pare ca sufar de ceva probleme psihice? (personalitate multipla, schizofrenie, ceva?). As baga un poll, dar mi-e lene. Nu va ingrijorati, asa mi-e tot timpul.

Ar fi trebuit sa plec in weekend si sa dau dracului blogu’. O sa merg la ritualul lui Andrei in schimb. Iar duminica imi tai unghiile. Putin probabil sa mai scriu, dar daca te loveste napasta si n-ai o dedicatie pentru Dragobete, stii unde sa ma gasesti. Dincolo de asta, am inceput sa pun filmele din seria “blogul lui Andrei” (inca n-am o denumire mai buna), cu asta mi-am umplut plictiseala zilele astea, o ocazie buna sa-mi var nasu’ in monitor si sa fac abstractie de viscolul de-afara. Vremea asta se crede tare interesanta, dar nici eu nu ma las mai prejos. O ignor sistematic si-mi vad de ne-treaba mea. Din pacate, filozofie nu o sa fac acum ca cade prost pe stomacul in care am bagat cu multa indemanare niste pilaf si m-as cam intinde la orizontala sa fac masuratori de precizie la culoarea tavanului.

Nu-i nici o agitatie, trenurile circula in continuare iar sub zapada spicele de greu ofteaza usurate. Soarele va mai intarzia putin, clasa muncitoare ramane pitulata in blocurile gri. Carmaciul, voios nevoie mare, baga o vorba buna la Demiurg sa nu se intinda cu gluma ca trebuie sa iesim la aer curat. NO2, SO2, minunatul secol XXI.

Sarma inseamna in turca “a infasura”, specific romanesc

Cativa metri de sfoara, 30 de noduri, 16 scanduri, 26 de intarituri. 90 de minute de chin. Dureri de spate.

Vad ca mi-am facut un obicei. Deschid messengeru, verific mailul, citesc noile articole aparute pe blogul lui Andrei sau Victoria sau etc. Imi tintuiesc privirile si prin alte parti. Inchid tot internetul si imi vad de alte prostii zilnice. Astazi, am citit la Razvan ceva interesant despre Facebook. Mai ales ca mai recent se agita lumea cu Twiteru (noul Google), Vimeo (noul YouTube) si Facebook (noul hi5). Sau nu. Prost obicei, mai bine urmariti revista presei de Andrei H. Merita. Mi-am pus deoparte niste linkuri cu Grigore Lese, dar mi-a luat-o el inainte. Din pacate nu am gasit cantece pastorale, e putin aici. Nu mi-a mai ramas decat sa va recomand muzici cu romanii din Valea Timocului, poate va uitati si pe aici, poate treceti si prin ceva muzica aromana (aici, aici si aici). Si o incercare reusita, as zice eu.

Cand eram mic ma uitam cu parintii la diverse emisiuni si seriale. De-acolo mi-a ramas o adevarata pasiune (de import, evident) pentru combinatia masa-televizor. Intre timp niste lucruri s-au schimbat, la televizor nu ma mai uit, si nu mai mananc la masa. Imi aleg filmele, videoclipurile si stau cu farfuria pe picioare, in fata laptopului. Si molfai de zor. Cu succes. Ne uitam la Dosarele X, la Star Trek, La Limita Imposibilului si alte seriale de gen. Am ramas deci cu o afinitate pentru serialele SF. Iar ca sa te uiti la un film intreg pentru o masa de 10-15 minute… e prea mult. Tot din copilarie am prostul obicei de a manca mici, pentru ca ne ducea tata in piata la tarabe si dupa ce ne foia pe la cartofi si alte lucruri inutile, dar comestibile, ne asezam la o masa pe deasupra careia survolau mustele si molfaiam mici. Fara bere, dar avea haz ca aveam mustar. Ca sa revin, acum ma uit la Battlestar Galactica, dupa ce am luat cap coada seria Stargate SG-1 si apoi Stargate Atlantis si etc… Din pacate, ritualul asta sufera in ultima perioada de inconsistente grave si am cam inceput sa-l abandonez (au trecut 3 saptamani de cand nu m-am mai uitat la B.G.). Dar continui sa ma uit la ceva cat mananc (documentare de obicei, sau geamul romantic asezat spre in afara). Si nu o sa ma creada nimeni daca o sa zic ca obisnuiam sa citesc si sa mananc, si mi se atragea atentia ca “imi mananc mintile”. Superstitii, dar avand in vedere cat de tare m-am prostit de-atunci, s-ar putea sa fie ceva adevar in ele.

Am terminat filmul cu Vlad. Se gaseste pe ViraFilms.